La școală și în familie a vorbit doar în rusă, dar a ajuns să fie olimpică la limba română. Este povestea unei eleve din Taraclia. Ea şi-a propus să devină medic, iar primul obstacol pe care l-a întâlnit a fost atunci când și-a dat seama că nu cunoaște limba română. Acest lucru nu a făcut-o să renunțe la visul ei. În mai puțin de trei ani a reușit nu doar să învețe limba, dar chiar să fie medaliată la olimpiada de română, relatează Realitatea TV. Sursa

Și pentru că locul trei nu a fost de ajuns, fata muncește și mai mult, pentru a obține primul loc la olimpiada din acest an. Vorbim de Irina Ruceva, de 17 ani, originară din Taraclia, oraș unde, potrivit recensământului de acum 10 ani, etnicii români constituie doar cinci la sută din total. La grădiniță, la școală și în familie a vorbit doar în rusă.

”Am spus că aici, în orașul nostru, oamenii vorbesc limba bulgară și limba rusă. De aceea, n-am posibilitate să utilizez româna şi mi-e greu. Viața mea este legată de limba română, olimpiade. Iniţial, am obținut locul patru la olimpiada republicană la limba și literatura română. Anul trecut, însă, am luat locul trei. Îmi place mult această limbă”, a declarat Irina.

Totul s-a schimbat când și-a dat seama că vrea un viitor aici, acasă, iar atunci când va merge la o universitate de la Chișinău, să studieze medicina, româna va fi primul instrument de care va avea nevoie. A aflat despre Asociația Națională a Trainerilor Europeni, unde alolingvii pot beneficia gratuit de cursuri de limba română.

”Am aflat despre cursurile acestea de la doamna Eugenia Mandaji, care ne-a povestit că există o posibilitate foarte bună pentru cei care vor să cunoască limba română. Pentru noi ca reprezentanţi ai minorităților naționale este important să cunoaştem limba acestei ţări”, a precizat eleva.

ANTEM oferă posibilitate de studiere a limbii chiar și celor care nu pot frecventa cursurile. Aceştia dispun de alternativa de a învăţa româna la distanță, prin intermediul site-ului www.invat.antem.org. Așa au început, acum câțiva ani, primele cursuri de română ale Irinei.

Acum, Irina studiază intens, pentru că și-a propus să participe și la olimpiada de română din acest an, unde vrea să-și depășească propriul record, de anul trecut.

Programele ANTEM de învăţare gratuită a limbii române au fost iniţiate în 2005 și sunt finanțate de Înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale al OSCE de la Haga şi Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova. Programele oferă posibilitate să înveţe limba română funcționarilor publici, dar și tuturor doritorilor alolingvi.

Nicu GUŞAN, Realitatea TV