Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova a creat, în această toamnă, în premieră, o grupă de beneficiari din regiunea transnistreană ai cursurilor de limba română. Aceştia însuşesc gratuit limba oficială a Republicii Moldova la nivelul incipient A1-A2 prin intermediul platformei de învăţare la distanţă -www.invat.antem.org.
Programul de studiu include exerciții de vocabular, de înțelegere a unor texte scrise sau după auz, de comunicare, gramatică etc. Exerciţiile sunt rezolvate în mod individual prin intermediul portalului sus-menţionat, care dispune şi de funcţia de afişare automată a punctajului acumulat.
Participanţii la cursuri au posibilitatea de a contacta, de câte ori au nevoie, un trainer al ANTEM. De asemenea, beneficiarii se întrunesc on-line, cel puţin o dată la două săptămâni, în cadrul unor cluburi de discuţie şi imersiuni lingvistice. Aceste activităţi sunt parte componentă a metodelor utilizate de trainerii ANTEM în procesul de învăţare a limbii române.
Pentru a se înscrie la cursurile de română la distanță, doritorii trebuie să completeze o anchetă pe portalul www.invat.antem.org. Ulterior, ei sunt contactați de reprezentanții ANTEM, care le oferă instruire în utilizarea acestei platforme, precum și parolă de acces. În același timp, este stabilit un grafic de însuşire a temelor și de desfășurare a cluburilor de discuție și a imersiunilor lingvistice.
În cadrul fiecărui nivel, participanții susțin câte patru teste intermediare, precum şi o evaluare finală.
Din prima grupă de beneficiari originari din Transnistria fac parte persoane care studiază la Chişinău, angajaţi ai sectorului neguvernamental şi pedagogi din raioanele situate în partea stângă a Nistrului. Ei îşi motivează interesul faţă de aceste cursuri prin posibilitatea de a avea un acces mai mare la programe educaţionale, angajare în câmpul muncii sau la finanţări pentru implementarea diferitor proiecte.
Cursurile de limba română desfășurate prin intermediul platformei www.invat.antem.org au loc cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Înaltului Comisar pentru Minoritățile Naţionale al OSCE de la Haga. În prezent, peste 1200 de persoane din ţara noastră beneficiază de programul de învăţare a limbii române la distanţă.
Creată în 2005, ANTEM a devenit un promotor activ al învăţării limbii oficiale de către alolingvi, al abordării profesioniste, competente şi responsabile a integrării minorităţilor naţionale prin cultivarea competenţelor comunicative. ANTEM perseverează în deschiderea dialogului şi a comunicării interculturale şi interetnice prin oferirea unor servicii de predare a limbii de stat pentru diverse categorii de beneficiari.
Pentru detalii:
Tel.: 022 24-57-12
E-mail: antem.moldova@gmail.com