Peste 160 de tineri alolingvi, cu vârsta de la 16 la 35 de ani și care sunt elevi, studenți sau tineri specialiști din sectorul bugetar, au însușit, în a doua jumătate a anului 2015, în mod gratuit, limba oficială a țării noastre în cadrul Programului “Învățăm româna la distanță”, implementat de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova, cu susținere financiară din partea Ministerului Tineretului și Sportului.
Lucia Cucu, directorul ANTEM, a menționat, pe 24 decembrie, în cadrul conferinței de bilanț a programului sus-menționat că acesta a fost implementat deja la al patrulea an consecutiv. Este necesar ca acest program să fie continuat și să fie susținut, și în viitor, atât de MTS, cât și de reprezentanții Ministerului Educației.
Instruirea în cadrul acestui program are loc prin intermediul platformei e-learning „Învăţăm româna la distanţă” – http://invat.antem.org, care acoperă nivelurile A1-A2, B1, B2 și C1 pe diferite categorii profesionale, iar materialele didactice elaborate de experții ANTEM sunt conforme Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.
În cadrul aceleiași conferințe, Ion Donea, șef de direcție în cadrul MTS, a apreciat că programul respectiv contribuie cu succes la dezvoltarea tinerilor, conferă o valoare adăugată competențelor lingvistice ale acestora, le ajută să se integreze mai ușor în societate și, în special, în câmpul muncii.
La rândul său, Lilia Bolocan, directorul general al Biroului Relații Interetnice, a remarcat că, potrivit datelor ultimului recensământ al populației, în Republica Moldova conviețuiesc reprezentanți a 96 de etnii. Astfel, este necesar ca statul să investească multe eforturi pentru a-i ajuta să se integreze și să se manifeste activ sub toate aspectele.
Calitatea predării limbii române este încă o problemă pentru sistemul educațional din țara noastră, dar nu și pentru ANTEM, care oferă servicii la standardele cele mai înalte. În consecință, există semnale din toate părțile că ar fi bine ca ANTEM să cuprindă un spectru cât mai mare beneficiari de toate vârstele, a remarcat Lilia Bolocan.
În context, Liubomir Chiriac, directorul executiv al IDIS „Viitorul”, a evidențiat semnificația faptului că ANTEM nu a așteptat să fie oficializat conceptul de învățare la distanță, ci a găsit și pregătit experții necesari, a elaborat și lansat portalul e-learning – invat.antem.org. Acest instrument este unul nou, modern și atractiv, este bine construit și multe persoane, inclusiv din străinătate, apelează la el pentru a învăța româna, a adăugat Liubomir Chiriac.
Și Natalia Grâu, consultant superior în cadrul Ministerului Educației, a opinat că ceea ce face ANTEM este important atât pentru alolingvii din țara noastră, cât și pentru sutele de mii de moldoveni care se află în afara țării, iar copii lor au posibilitate să învețe româna chiar și din străinătate. În prezent, reprezentanții acestui minister definitivează un program de învățare a limbii române la nivel național, care, în 2016, ar putea să ia amploare, a specificat Natalia Grâu.
Programul “Învățăm româna la distanță” a fost lansat de ANTEM, în 2012 și în cadrul lui au urmat, până acum, cursuri gratuite de româna la distanță peste 1200 de alolingvi din țara noastră. Alți aproximativ 5000 de angajați din sectorul bugetar au frecventat cursuri gratuite de română, organizate de ANTEM după metoda tradițională, adică în auditoriu.
Pentru detalii:
Tel.: 022 24-57-12
E-mail: antem.moldova@gmail.com