Avem o generație ahtiată de tehnologii informaționale și, în special, de telefoanele mobile. Se constată o adevărată luptă cu tineri care nu vor să se despartă de telefon nicio secundă. De dimineață cum se trezesc, primul contact e cu telefonul, la lecții – stau cu gândul la telefon, la masă – cu telefonul, la joacă – cu telefonul, comunică cu prietenii la telefon, înainte de somn ultimul contact îl au tot cu telefonul. Altfel spus, telefonul mobil a devenit pentru tineri practic un accesoriu indispensabil.
Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) a găsit o soluție cum să facă utilă această tehnologie pentru tinerii vorbitori de alte limbi, care vor să învețe româna. De mai bine de un an a fost lansată aplicația mobilă ANTEM, care poate fi descărcată gratis de pe internet atât pe tablete, cât și pe telefoanele mobile. Învățarea limbii este rapidă, prin asimilarea modelelor de întrebări și răspunsuri pe subiecte cotidiene, de exemplu: “Casa și familia”, “În oraș”, “La medic” etc. Aplicația este accesibilă în limbile rusă și engleză. Tot de ce are nevoie beneficiarul este conexiunea la Internet. Ai copiat după care internetul nu mai e necesar! Util, simplu, interactiv și gratis!
Aplicația conține 15 teme de comunicare, peste 600 de modele de vorbire, exerciții de audiere, exerciții de traducere, exerciții de completare, teste interactive etc.
Cum funcționează în practică? Elevii sunt cei mai entuziasmați. De acest lucru ne-am convins la o lecție a profesoarei de limba română pentru alolingvi de la LT „Dimitrie Cantemir” din Edineț, Iraida Gordila. Tinerii, familiarizați cu tehnologiile informaționale s-au arătat mult mai interesați de studierea românei, se ghidau unul pe celălalt cum să utilizeze mai eficient aplicația, cum să se autoevalueze etc. Acest lucru elevii îl pot face în pauze, în timpul liber, în transportul public. La evaluare factorul uman este exclus, copilul este față în față cu propriile cunoștințe, autoevaluându-se fără a avea emoții că nota ar putea apărea în catalog.
Totuși, aplicația poate fi descărcată în telefon de orice doritor, indiferent de vârstă. Aici găsești toate cunoștințele necesare pentru nivelul A-1.
Dacă persoana vrea să evalueze, dar nu are timp să frecventeze cursuri de română, ANTEM pune la dispoziție o altă alternativă – învățarea la distanță. Pentru aceasta doritorul are nevoie să se înregistreze pe platforma https://invat.antem.org/. Aici doritorul va trece toate nivelurile, fiind evaluat conform normelor internaționale și certificat conform nivelului trecut (după modelul TOEFL).
***
În era tehnologiilor informaționale nu mai este o scuză lipsa de timp pentru a învăța limba de stat. ANTEM e la dispoziția tuturor doritorilor care vor să progreseze din punct de vedere socio-lingvistic.