În perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018 ANTEM a organizat un șir de sesiuni informative pentru părinții copiilor beneficiari ai Programului de Învățare Simultană a Limbilor Română și Găgăuză din Regiunea Autonomă Găgăuzia cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
În baza acestor activități membrii ANTEM au informat aproximativ 150 de părinți despre specificul și activitățile Programului de învățare simultană a limbilor română și găgăuză, metodica predării a două limbi în paralel pentru copii și adulți. Părinții au luat cunoștință de materiale didactice elaborate pentru acest program.
La finalul sesiunilor de informare, părinții și-au exprimat acordul de a participa cu copiii lor la Programul de Învățare Simultană a Limbilor prin semnarea cererilor de participare.