Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova va desfăşura, pe 24 decembrie, o conferinţă de bilanţ al activităţilor realizate în perioada iunie–decembrie 2015 în cadrul proiectului „Integrarea sociolingvistică și profesională a tinerilor din Republica Moldova prin Româna la distanță”. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 10.00, în incinta IDIS Viitorul, (str. Iacob Hâncu 10/1, sala de conferinţe, et. 2).

Obiectivul general al proiectului sus-menţionat este sporirea nivelului de integrare lingvistică, socială și profesională, prin instruirea lingvistică la distanță, a minimum 105 tineri din toate cele trei regiuni ale ţării noastre.

Instruirea în cadrul acestui proiect are loc prin intermediul platformei e-learning „Învăţăm româna la distanţă” — http://invat.antem.org. Platforma acoperă nivelurile A1-A2, B1, B2 și C1 pe diferite categorii profesionale, a fost constituită în baza unor materiale didactice elaborate de experţii ANTEM şi este conformă Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.

ANTEM este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, apolitică, ce are drept scop facilitarea integrării civice, socioculturale şi profesionale şi promovarea toleranţei interetnice prin instruire şi crearea unui mediu lingvistic favorabil.

ANTEM deţine o platformă pe mai multe niveluri de însuşire, protejare şi promovare a limbii române, a creat o reţea modernă de traineri locali, a efectuat cercetări ştiinţifico-metodice şi a elaborat materiale didactice în conformitate cu standardele europene.

Pentru detalii:

Tel.: 022 24-57-12

E-mail: antem.moldova@gmail.com